Autor

admin

Browsing

Cu toții știm că un consum frecvent de pește este asociat cu starea de sănătate. Peștele și fructele de mare sunt o categorie aparte de alimente, care se potrivesc atât în contextul alimentației recomandate unui cadru patologic, cât și persoanelor sănătoase sau care își doresc să adopte un stil de viață echilibrat. Haideți să aflăm împreună în ce condiții și cum poate consumul acestei categorii de alimente să aducă beneficii nutriționale pentru sănătate.

Atunci când discutăm despre pește este important de reținut că există 2 mari categorii: pește gras și pește slab. Peștii grași se deosebesc de cei slabi prin conținutul mai bogat în vitamine liposolubile, în special vitamina D,  și grăsimi sănătoase din categoria acizilor grași polinesaturați omega-3, faimoși pentru efectele lor cardioprotective, antiinflamatoare și pentru implicațiile acestora în dezvoltarea congnitivă. În această categorie de pești se încadrează: somonul, macroul, păstrăvul și heringul. Mai mult decât atât, un aport considerabil de omega-3 se poate obține și prin consumul fructelor de mare: midii, stridii, calamar, crab, creveți. Dincolo de conținutul în acizi grași nesaturați, peștele consumat împreună cu oase (sardine, hamsie sau șprot) reprezintă o sursă excelentă de calciu, alături de lactate și legumele cu frunze verzi. În contrast, peștele slab conține un procent mai ridicat de proteine, iar datorită conținutului sărac în grăsimi saturate este unul dintre cei mai de seamă substituienți ai cărnii grase roșii. Fruntașii acestei categorii sunt șalăul, dorada, tonul și codul. În plus, printr-un consum regulat de pește și fructe de mare reușim să contribuim la atingerea necesarului de iod, seleniu și vitamina B12.

Cu toate acestea, pentru a ne bucura pe deplin de beneficiile nutriționale asociate consumului de pește și fructe de mare, trebuie să luăm în considerare 3 factori care pot influența calitatea  acestora:

  • Prăjirea în baie de ulei și la temperaturi ridicate este unul dintre factorii care pot modifica structura acizilor grași omega-3 din pește și fructe de mare. Astfel, cu scopul de a conserva omega-3 din aceste produse se recomandă alegerea unor tehnici culinare blânde de gătire: coacere, gătire în tigaie la temperaturi moderate cu utilizarea unei cantități mici de ulei de calitate (5-10g/ porție), gătire la grătar sau în folie de aluminiu.
  • Organele de specialitate recomandă consumul a cel puțin 2 porții de pește pe săptămână și cel puțin una dintre ele să includă pește gras. Cantitatea pentru o porție recomandată unui adult  este de aproximativ 120g.

În gama Healthy&Tasty by Laura am inclus peștele și fructele de mare în 4 combinații grozave, tocmai pentru a fi mai aproape de tine cu variante sănătoase și gustoase:

  • File de cod cu piure de țelină și salată de sfeclă roșie cu nuci
  • Pesto bol cu quinoa și creveți
  • Bowl cu somon teriyaki
  • File de păstrăv la gril, conopidă și salată de fasole roșie cu pătrunjel

Odată cu venirea sezonului cald ne bucurăm de zilele lungi de vară, de temperaturile ridicate și de soarele arzător. Totodată, perioada verii înseamnă o pierdere mai ridicată de electroliți cauzată de creșterea temperaturii și a pierderilor de apă din organism. Aceste pierderi sunt importante din prisma faptului că pot să ducă la deshidratare și tocmai de aceea e important să asigurăm organismului un nivel optim de lichide pe tot parcursul zilei.

În organismul uman apa este esențială având roluri multiple: intervine în numeroase reacții biochimice, are rol în absorbția vitaminelor hidrosolubile și e implicată în termoreglarea organismului. Deshidratarea apare atunci când există un dezechilibru în organism între apa intracelulară și cea extracelulară. Atunci când organismul pierde o cantitate prea mare de apă pot să apară simptome precum: senzație de sete, durere de cap, urină închisă la culoare, amețeală, iar în cazuri mai severe poate să apară tahicardie și tahipnee.

Cum putem preveni deshidratarea?

Acordă o atenție importantă simptomelor asociate deshidratării, atât în cazul tău, cât și al celor din jur. Iată 3 pași simpli care te vor ajuta în prevenirea deshidratării pe perioada verii:

  1. Consumă mai multe lichide, în special apă. Dacă este dificil să acoperi necesarul hidric zilnic poți opta pentru variante în care să aromatizezi apa, sub formă de limonadă, limonadă cu fructe, ceaiuri sau sucuri de legume și fructe, însă fără a adăuga zahăr sau siropuri în acestea.
  2. Nu aștepta până apare senzația de sete. În special când te expui la temperaturi ridicate, consumă constant lichide, deoarece senzația de sete este un simptom mai tardiv al deshidratării.
  3. Consumă mai multe fructe și legume, fiind o sursă excelentă atât de apă, cât și de minerale. Din cauza pierderilor mari de apă din organism în momentul deshidratării, unii electroliți (precum sodiu, calciu, potasiu, clor, magneziu) se pierd, iar în consecință pot apărea simptome caracteristice deficitelor minerale.

Pentru că ne dorim să contribuim la menținerea unui nivel optim de hidratare pe parcursul verii, gama Healthy&Tasty by Laura vine în ajutorul tău cu preparate bogate în legume și fructe, ca tu să te bucuri de vară din plin.

  • Dovlecel cu salsa de legume
  • Supă cremă de roșii cu busuioc
  • Homemade granola cu zmeură și chia

Consumul redus de fibre alimentare este o problema nutrițională frecventă asociată alimentației omului modern. Fibrele alimentare sunt nutrienți cu rol cheie în reglarea glicemiei și a tranzitului intestinal, contribuind la menținerea senzației de sațietate pe termen mai lung. Este important să consumăm atât cereale integrale cât și fructe, legume și leguminoase pentru că aceste alimente conțin categorii distincte de fibre alimentare, fiecare cu roluri importante.

Fibrele solubile, precum inulina din legume, pectina din fructe, mucilagiile sau beta-glucanii din cerealele integrale, semințele de psyllium, amidonul rezistent din cartofi și banane verzi, au rol în îmbunătățirea profilului metabolic prin faptul că, odată ingerate, întârzie absorbția grăsimilor și a zaharurilor simple de la nivelul intestinului subțire. Astfel, acestea sunt aliatul de nădejde în ceea ce privește normalizarea nivelelor serice de colesterol și glucoză (reglarea glicemiei și a LDL- colesterolului). Mai mult decât atât, acest tip de fibre reprezintă substratul energetic al microorganismelor de la nivelul tractului gastro-intestinal, iar acest lucru este extrem de valoros datorită faptului că din ce în ce mai multe studii arată beneficiile și implicațiile unei microbiote intestinale echilibrate în contextul patologiilor cardio-metabolice și autoimune. Pe de altă parte, fibrele insolubile, precum lignina, celuloza și heimceluloza din oleaginoase și cereale integrale, au rol în reglarea tranzitului intestinal prin mărirea bolului fecal, datorită proprietăților sale de a absorbi apa de la nivelul intestinului și de a forma geluri. Având în vedere că unul dintre factorii de risc asociați patologiilor gastro-intestinale, inclusiv cancerul colorectal, este reprezentat de un cosum insuficient de fibre în alimentația zilnică, este important ca necesarul zilnic de fibre (20-25g/ zi pentru femei, respectiv 30-35g/ zi pentru bărbați) să fie atins, în scopul minimizării șanselor de a dezvolta astfel de patologii.

Iată 4 pași simpli prin care putem crește aportul de fibre:

  • Înlocuiește produsele derivate din cereale rafinate cu surse de cereale integrale (paste integrale, orez brun, pâine de secară sau integrală, bulgur, quinoa, hrișcă)
  • Crește aportul zilnic de fructe și legume: necesarul zilnic de fibre este ușor de atins printr-un aport de 2 porții de fruct pe zi, care poate să fie încorporat la una dintre mese (micul dejun), fie să reprezinte gustarea dintre mese. Privind legumele, acestea trebuie să ocupe 1/2 din farfuria noastră, alături de surse de carbohidrați complecși și de proteine de bună calitate.
  • Atât fructele, cât și legumele se pot consuma mai ușor sub formă de smoothie, însă nu sub forma de sucuri. Pentru că fibrele dietetice se regăsesc în pereții celulari ai fructelor și legumelor, prin strecurare acestea se pierd și astfel nu mai beneficiem de efectul lor.
  • Consumă de cel puțin 2 ori pe săptămână leguminoase: mazăre verde, fasole boabe, linte sau năut. Pe lângă aportul considerabil de proteine, acestea reprezintă o sursă excelentă de carbohidrați complecși și ca atare, de fibre dietetice.

Preparatele din gama Healthy&Tasty by Laura conțin cereale integrale, leguminoase, legume și fructe și pot contribui la atingearea necesarului zilnic de fibre.

  • Homemade granola cu zmeură și chia conține 14 grame de fibre / porție și poate fi exact începutul dulce din zi care să îți ofere energie pentru cele mai importante sarcini de dimineață
  • Curry-ul de năut cu orez basmati aduce 12 grame de fibre / portie și este o optiune orientală excelentă și aromată pentru cină sau prânz

Verdele a fost dintotdeauna culoarea asociată sănătății, aspect care nu este deloc lipsit de fundament. Legumele de culoare verde, fie că facem referire la legumele cu frunze verzi, fie la cele crucifere din familia cărora fac parte: brocoli, varza de Bruxelles, sparanghelul sau varza, conțin cantități generoase de vitamine, minerale și compuși biologic activi cu multiple beneficii pentru sănătate.

Primăvara este sezonul în care găsim cu mare ușurință în grădini și piețe reprezentanții cei mai de seamă a legumelor cu frunze verzi precum: loboda, leurda, spanacul, urzicile, varza kale dar și ceapa verde sau usturoiul verde.

Frunzele primăverii sunt surse importante de fibre alimentare care susțin sănătatea sistemului digestiv și mențin un tranzit intestinal regulat, conțin vitamina K implicată în procesul de coagulare al sângelui și vitamina C cu rol în imunitate. Cu toate că, datorită culorii verde închis, nu este un lucru predictibil, acestea conțin mari cantități de beta-caroten, compus precursor al vitaminei A, care protejează pielea împotriva radiaților ultraviolete.

Consumul regulat al acestor legume a fost asociat cu reducerea riscului de boli cardiovasculare, efect datorat fibrelor alimentare, potasiului precum și a compușilor biologic activi care posedă activitate antioxidantă. De asemenea, consumul unei porții zilnice de astfel de legume a fost asociat cu reducerea ratei de declin cognitiv.

Spanacul, alimentul reprezentativ al acestei categorii de vegetale, este una dintre cele mai valoroase surse dietetice de folat, nutrient important în orice etapă din ciclul vieții, mai ales în sarcină, datorită rolului esențial pe care îl are în sinteza materialului genetic.

Acest cocktail verde strălucitor caracterizat de o valoare nutritivă superioară, vine la pachet cu o valoare energetică minimă, mai exact, în medie 100 gr. de legume cu frunze verzi furnizează aproximativ 20-25 kcal. Această caracteristică le face ideale inclusiv în dietele hipocalorice care urmăresc reducerea ponderală.

Modalitatea ideală de consum este în varianta lor proaspătă, că baza pentru salate, însă acestea se pot integra în smoothie-uri, supe sau alte mâncăruri, cu recomandarea de a fi gătite prin tehnici culinare blânde precum gătirea la abur, sotarea sau fierberea pe perioade scurte.

Sunt totuși persoane care ar trebui să limiteze consumul acestor categorii de alimente.

Persoanele care sunt sub tratament cu anticoagulante trebuie să își păstreze consumul de legume cu frunze verzi constant în decursul unei săptămâni pentru a nu aduce modificări majore la aportul de vitamina K. Aceasta are efect anticoagulant, poate interfera cu medicația și poate crește riscul de sângerări. De asemenea, spanacul care este o sursa bogată de oxalați este contraindicat a se consuma în cantități mari de către persoanele cu istoric medical de pietre la rinichi formate din oxalați de calciu.

În gama Healthy & Tasty by Laura am integrat în numeroase preparate legumele cu frunze verzi. Te invitam să testezi următoarele preparate sănătoase și savuroase:

– Bowl cu somon teriaki

– Salată cu piept de pui și dressing cremos de avocado

– Falafel bol cu baby spanac

O varietate considerabilă de alimente sănătoase sunt disponibile în piețe, pe rafturile supermarketurilor sau la producătorii locali și așteaptă să fie alese, atunci când mergem la cumpărături. O categorie de alimente mai care nu se bucură de atât de multă popularitate, însă beneficiază de multiple beneficii pentru sănătate, sunt leguminoasele. Din această categorie alimentară fac parte: lintea, fasolea, mazărea, năutul sau boabele de soia, care sunt alimente de bază în alimentația veganilor sau vegetarienilor.

Acestea sunt o categorie de vegetale abundente în carbohidrați complecși cu absorbție lentă, proteine cu un profil generos de aminoacizi, dar și fibre solubile, insolubile și amidon rezistent. Altfel spus, aceaste alimente ne ajută la reglarea glicemiei, aspect important pentru persoanele cu diabet zaharat de tip 2, ajută la creșterea de masă musculară prin conținutul proteic dar reglează și tranzitul intestinal asigurând substartul optim bacteriilor de la nivelul colonului. Mai mult, leguminoasele sunt surse bogate în vitamine din complexul B și minerale precum mangan, cupru, fier, fosfor, magneziu și zinc.

Sunt totuși o serie de aspecte care trebuie cunoscute atunci cand alegem să le introducem în mod frecvent în dieta noastră, cel mai important fiind relaționat cu profilul aminoacizilor pe care îi conțin. Leguminoasele (lintea, fasolea, mazărea, năutul, soia) sunt considerate surse de proteină incomplete, nu atât pentru conținutul în aminoacizi, cât datorită ponderii acestora. Acest lucru nu ar trebui să fie o problemă, pentru că atunci când asociem la aceași masă o sursă complementară putem crea o masă cu profil al aminoacizilor complet. Spre exemplu, fasolea este o sursă proteică limitantă în metionină și triptofan, în timp ce orezul integral are un conținut potrivit al acestor doi aminoacizi dar este limitant în treonină. Combinația celor două surse de origine vegetală la aceași masă asigură un prânz sau o cină cu un profil complet de aminoacizi. În general, leguminoasele conțin cantități limitate de metionină, aspect care poate fi compensat prin asocierea cu o sursă de cereale integrale.

Mai mult de atât, combinația de fibre alimentare și proteine specifice leguminoaselor oferă consistență preparatelor culinare și reprezintă alegerea perfectă pentru persoanele care au ca obiectiv scăderea ponderală. Consumul frecvent de fibre alimentare preluate din leguminoase se asociază cu o sănătate cardiovasculară și digestivă bună, prin reducerea colesterolului LDL și îmbunătățirea tranzitului intestinal.

Am tinut cont de toate aceste aspecte atunci când am conceput preparatele din gama @healthyandtastybylaura. Te poți bucura și tu de diversitatea, gustul și sănătatea din preparatele noastre. Mai jos ai opțiunile în care am integrat diverse surse de leguminoase:

  • supa cremă de linte roșie și cartof dulce
  • supa cremă de mazăre cu dovlecel și linte
  • salata cu baby spanac, năut crocant, feta și caju
  • falafel bowl cu baby spanac și dressing de tahini
  • bol cu somon teriyaki (conține edamame – boabe tinere de soia)

Apa este vitală pentru viață. Fără hrană putem trăi aproximativ 30 de zile, dar fără apă doar 3 zile. Aș spune că, apa este mai importantă pentru organismul uman decât hrana, iar La Casa vine în întâmpinarea acestei nevoi cu două surse de hidratare optimă: limonada și fresh-ul de legume și fructe. Pentru a fi responsabili și a avea un stil de viață sănătos, este necesar să ne preocupăm de aspectul hidratării, zi de zi.

Știm cu toții faptul că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, și totuși de multe ori sărim peste ea, pornim grăbiți spre muncă și ne aducem aminte că nu am mâncat undeva spre ora prânzului, când deja nivelul nostru de energie scade considerabil. Ce facem în această situație? Produsele pentru micul dejun La Casa sunt pregătite să ne ofere energia de care avem atât de mare nevoie dimineața.

Fie că alegi să îți începi ziua cu un mic dejun servit în locațiile noastre sau cu un sandwich luat la pachet, în drum spre muncă, poți fi sigur că folosim cele mai bune ingrediente în prepararea produselor noastre. Te poți baza pe noi și la ora prânzului, alegând fie paste, salate fresh, meniuri ale zilei echilibrate și delicioase sau…o felie gustoasă de prăjitură și un fresh!